Aflându-ne la sfârșitul anului 2019 în Spania am avut ocazia să petrecem un Crăciun pe Costa Tropical.
Ne-am oprit în orașul Almuñécar, într-un camping numit (cum altfel?) Camping Tropical. Nu făcusem rezervare și locuri nu prea erau, dar văzând că avem un copil ne-au lăsat să stăm. Spusesem că vom sta doar 2-3 zile, dar așa de bine ne-am simțit că am stat 15 nopți.
Campingul este amplasat puțin în afara orașului, pe drumul care coboară de la autostradă. Însă se ajunge foarte ușor în Almuñécar, pe jos sau cu bicicleta. Nu cred că a fost zi în care să nu facem drumul ăsta, fie că mergeam la cumpărături, fie la plimbare.
Camping Topical este așezat în terase pentru că relieful o permite. În partea cea mai de jos se află o mică livadă de avocado. A fost cel mai bun avocado pe care l-am mancat vreodată.
De altfel, peste tot în camping sunt pomi (lămâi, portocali) a căror umbră este perfectă pe timp de vară. Noi am stat sub crengile unui bătrân Schinus Molle (arbore de piper fals), care ne împodobea zilnic masa cu flori mici alb-gălbui.
Henning, administratorul campingului este un german amabil, care ne-a ajutat cu multe informații. Ne-a oferit o hartă cu obiectivele pe care le putem vizita și orarul mijloacelor de transport în comun. În plus, ne-a închiriat o butelie de gaz spaniolă pe care am folosit-o în următoarele 3 luni.
Campingul nu este foarte mare, însă este bine organizat. Are 2 blocuri de toalete și dușuri, plus o baie în apropierea bucătăriei.
Acolo era de fapt un salon/living cu câteva mese și scaune plus bar și bucătărie deschisă dotată cu frigider, aragaz, cuptor, precum și oale, tigăi etc. De altfel, puteai folosi tot ce se găsea în dulapuri: ulei, făină, condimente, cafea etc. Tot ce trebuia să faci era să lași 1-2 € si sa te treci „pe caiet” cu ce ai consumat :). Erai liber să te servești cu apă sau bere sau să folosești expressorul pentru a-ți face o cafea.
În salon puteai lua masa sau petrece timp alături de prieteni lângă șemineu, în serile mai răcoroase.
Campingul era dotat cu mașină de spălat rufe și uscător, prețul fiind de 3 euro/spălare (uscare).
Ceea ce ne-a plăcut mult era că au amenajat o sală de evenimente („Aula”) în care clienții își pot petrece timpul uitându-se la TV, ascultând muzică, citind o carte din bibliotecă, jucând diverse jocuri (pentru copii mai erau și o cutie mare cu lego și o masă de fotbal) sau cântând la pian. Afară erau amplasate câteva mese și o trambulină pentru copii. Nu lipsea grătarul mare, de piatră și cuptorul cu lemne pentru pizza.
În Ajunul Crăciunului au organizat în Aula o mică petrecere cu diverse gustări, bere, vin și colinde cântate în germană, franceză, engleză, etc. A doua zi la prânz ne-am strâns toți la masa de Crăciun, fiecare contribuind cu ceva gătit sau bani. Am și gătit împreună, folosind o tigaie imensă (ca în reclamele la detergent) :). Se pare că nu am greșit alegând un Crăciun pe Costa Tropical.
Almuñécar este situat pe Costa Tropical, în provincia Granada. Este un oraș frumos, cu străzi liniștite și pline de flori.
Puteți vizita Castelul San Miguel, Parcul Acvatic Aqua Tropic, Acvariul, Parcul Majuelo (o adevărată grădină botanică) sau să mergeți la plajă.
În Almuñécar se află Lidl, Mercadona și Dia, plus multe alte magazine mici de unde cumpăram pâine, legume și fructe, atunci când nu ajungeam la piață. Tot aici am găsit și un punct Digi langa mercato local de unde am achiziționat o cartelă de internet.
Noi am folosit campingul din Almuñécar ca bază de unde am explorat orașul La Herradura (11 km) și Granada (90 km). Am mers cu autocarul, biletele sunt accesibile, iar călătoriile au fost plăcute și confortabile.
Mai sunt și alte zone în jur ce pot fi explorate – Nerja, Motril, Salobrena -, dar pe acestea le-am pus pe listă pentru data viitoare.
Dacă doriți să aflați mai multe informații despre campingul unde am petrecut un Crăciun pe Costa Tropical, ne puteți scrie folosind datele de contact de aici.
ReplyForward |