De mult timp doream să vizităm Gdańsk, așa că nu aveam cum să-l evităm când ne-am întors din țările baltice.
A fost dificil să găsim un loc potrivit pentru autorulota noastră de 7 metri, dar în cele din urmă am găsit o parcare aproape de centrul vechi. De aici, am ajuns rapid la podul peste Vistula. Știați că acest pod este accesibil pietonal doar în anumite intervale orare (de exemplu, între 12.35 și 13.00), în restul timpului fiind ridicat pentru a lăsa ambarcațiunile să treacă?
Gdansk este o combinație reușită între vechi și nou. Pe ambele maluri ale Vistulei sunt clădiri vechi absolut pitorești, care ne-au captivat privirea cu frumoaselor detalii de pe fațade.
Cel mai mult ne-a plăcut Calea Regală, o promenadă colorată și vibrantă ce pare desprinsă din basme. Trasurile cu domnițe și cavaleri mai lipseau de acolo. Aceasta începe de la Poarta de Aur, prin care în trecut se intra triumfător în oraș. Se poate intra însă și prin celălalt capăt, Poarta Verde. E adevărat că nu este deloc verde, însă este foarte frumoasă. Pe Calea Regală am admirat numeroase clădiri care au fost restaurate cu mare atenție la detalii după cel de-al doilea război mondial.
Ne-am plimbat pe strada Mariacka, o stradă frumoasă cu multe magazine cu obiecte din chihlimbar. Apoi pe strada Długa, renumită pentru clădirile sale colorate și numeroasele spectacole stradale care te fac să te oprești din loc în loc.
Am făcut apoi o pauză la No To Cyk, un bar al cărui decor ne-a transpus în anii 80.
Prin urmare, Gdańsk este un oraș cu o bogată moștenire istorică, o arhitectură impresionantă și o atmosferă captivantă.